Tehnicianul echipei Dinamo, Mircea Rednic, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 2-1, că la acest joc a fost multă agresivitate, însă fără a se depăși limita, și a precizat că dinamoviștii au avut și noroc, deoarece oaspeții au avut ocazii importante.
„Am avut emoții pentru că știam că Pandurii e o echipă bună, era în joc locul 3. A fost multă tensiune, agresivitate, dar nu s-a depășit limita. Am avut și noroc, trebuie să recunoaștem, pentru că ei au avut și ocazii și o bară, dar ăsta e fotbalul: câteodată norocul ține și cu noi. Mă bucur că am reușit să trecem pe locul trei și să ne realizăm în mare parte obiectivul, dar nu avem timp să ne bucurăm prea mult pentru că trebuie să pregătim meciul cu Astra. Ar fi extraordinar să ne calificăm și în semifinalele Cupei. Nu am ambiția să-l bat pe Șumudică, eu caut performanță, dar au o echipă foarte bună, el e un antrenor inspirat. O să fie un meci interesant. Avem nevoie însă și de suporteri mai mult decât astăzi și trebuie să fim pregătiți și pentru prelungiri și chiar pentru lovituri de departajare”, a spus Rednic.
Mircea Rednic a precizat că nu poate să fie mulțumit de jocul actual, pentru că nu are echipa care să facă presing așa cum și-ar dori ei. „Suporterii trebuie să înțeleagă că eu am cerut răbdare până în ianuarie, atunci când echipa va arăta altfel. Avem nevoie și de un atacant, s-a văzut asta astăzi, mai ales că «bizonul» (Gnohere) are două oferte. Una din Golf și una din Europa. Să vedem ce se va întâmpla”, a adăugat tehnicianul.
Formația Dinamo a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I, în care golul doi al gazdelor a fost înscris în minutul 90+1. Golurile au fost marcate de Filipetto ’39 (autogol) și Puljici ’90+1 pentru gazde, respectiv Munteanu ’62 pentru oaspeți.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER